明けましておめでとうございます! sau, revenind pe meleaguri romanesti, La multi ani tuturor! La acest nou inceput, noi, Cercul „Prietenii Japoniei”, va dorim un an plin de evenimente si surprize frumoase care sa va imbucure inima si sa va lumineze viata, dar mai mult decat atat va dorim sanatate, pace in suflet si mult spor in tot ceea aveti sau v-ati propus sa realizati. Va asteptam cu drag alaturi de noi si in 2015 pentru a putea creste impreuna in cunoasterea culturii si civilizatiei japoneze si nu numai.
Astfel, in aceasta prima saptamana de activitate din 2015 va invitam cu drag Joi, 08 ianuarie, de la orele 18:00 la Clubul de Shogi (activitate in cadrul careia vom invata mai multe despre acest sport intelectual), iar mai apoi Vineri, 09 ianuarie, tot de la orele 18:00 la evenimentul Lectura de placere (eveniment in care vom citi, vom discuta si vom interpreta un basm din folclorul japonez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu