joi, 26 iunie 2014

Invitatie - Sambata, 28 iunie - Picnic!


               Ne cerem in primul rand scuze pentru inactivitatea online din ultimele doua saptamani. Pentru noi a fost un timp plin, cu expozitii si activitati culturale in orasele Satu Mare si Zalau. A fost o experienta frumoasa, in care am putut sa facem cunoscuta o parte din cultura japoneza locuitorilor acestor doua orase, care ne-au devenit foarte dragi. Iata-ne insa intorsi in orasul nostru Cluj-Napoca, unde suntem pregatiti sa ne reintalnim cu voi, in cadrul ultimei noastre intalniri de cultura, inainte de a lua o pauza de cateva luni, pe parcursul verii.

                Va invitam, deci, sambata, 28 iunie, incepand cu ora 16:00, la ultima noastra intalnire din aceasta vara, care va fi dupa obiceiul nostru, un picnic in aer liber (daca vremea ne va fi favorabila). Ne vom bucura de frumusetea verii in apropierea naturii, impreuna cu prietenii nostri dragi, cu mancare gustoasa, gratar, jocuri si voie buna. Pentru participarea la acest picnic vom percepe o taxa de 10 lei/participant, pentru bunatatile servite. O alternativa la aceasta taxa este o contributie din partea voastra cu ceva bun, fie o surpriza gatita de voi, fie suc, sau orice merge bine pe langa un gratar gustos, cu conditia sa ne anuntati din timp cu ce veti contribui, pentru a nu duce mancare in exces (dupa bunul obicei al japonezilor de a nu risipi mancarea).

                Asteptam confirmarile voastre prin email la prieteniijaponiei@yahoo.com, sau la telefon 0742 020 994 (Radu). Daca vremea este buna, ne vom intalni la ora 16:00 in ultima statie de autobuz de pe Str. Primaverii, statia Clabucet, la iesirea spre Sf. Ion. Daca vremea nu va tine cu noi, picnicul va avea loc pe terasa din spatele Ceainariei “Sakura”, Str. Calea Motilor, nr. 48. Daca nu sunteti siguri sau pentru orice informatie, va rugam sa ne sunati la numarul de telefon de mai sus.
Va asteptam cu drag la acest eveniment!
                         Organizatorii,
                             Cercul “Prietenii Japoniei”

Festivalul Zilele Culturii Japoneze - Zalau


vineri, 6 iunie 2014

Invitatie - Sambata, 7 iunie, orele 18:00 - Tehnici Sumi-e

Avem placerea sa va invitam pentru prima data la un atelier intitulat “Tehnici Sumi-e”, coordonat de dra. Emilia Camarasan, absolventa a Facultatii de Arta si Design, pasionata de arta si cultura japoneza.
Vom petrece un timp placut si creativ impreuna, invatand cum sa folosim pensula pentru caligrafie, pentru a realiza de aceasta data desene artistice, prin diferite tehnici japoneze sumi-e. Speram sa fie un prilej bun de relaxare, in special pentru studentii care se afla in plina sesiune, dar nu numai.

                     Va asteptam cu drag!

P.S. Din motive organizatorice, va rugam sa confirmati in timp util prezenta dumneavoastra la acest atelier!